Cred că suntem de acord cu toţii că lumea globalizării aduce după sine o cerere de specialiști cu o cât mai vastă calificare, la standarde cât mai ridicate.
Observăm cum organizațiile fac eforturi ca să țină pasul cu tehnologia, cu schimbările rapide provocate de mediul economic extern, cu problemele demografice sau cu cele legate de legislație. Ca să se poată adapta noilor cerinţe din lumea afacerilor, firmele trebuie să devină mai proactive şi să renunțe la a fi prea administrative, așa cum funcționau în urmă cu câțiva ani.
Iar pentru asta au nevoie de angajați agili și adaptabili, care să poată stăpâni domeniul în care muncesc.
Competențe, abilități, cunoștințe – sunt calităţi care constituie o provocare atât pentru angajatori, cât și pentru specialiştii din orice domeniu. Când discutăm despre ele nu putem ignora aspecte precum cultura organizațională a companiei, sistemul educațional existent pentru specialitatea solicitată ori realitățile demografice ale zonei geografice. Să le luăm pe rând.
Cultura organizației
Indiferent că e mică sau mare, firma încurajează dezvoltarea angajaților și o stimulează în mod constant? E un mediu în care învățarea și dezvoltarea sunt încurajate?
Dacă răspunsul e afirmativ, integrarea specialiștilor asimilați de organizație va fi ușor de făcut. Noii angajați nu vor fi văzuți ca un pericol pentru cei care deja lucrează în compania respectivă, lucru important pentru ritmul intern al firmei.
A fi specialist înseamnă și să oferi în timp util soluții complexe, palpabile, de care compania are nevoie. Să recunoaștem că ștacheta performanței este tot mai ridicată, lucru explicabil în contextul globalizării ce impune un nou nivel al așteptărilor legate de specialiști. În zilele noastre un profesionist nu este evaluat prin prisma evoluției și a pregătirii individuale, ci se raportează la un nivel internațional.
Sistemul educațional
Sistemul educațional este pregătit să livreze specialiști? De la cine învață profesioniștii de azi, fie că e vorba de cei cu studii medii, fie cu studii superioare?
Reușește sistemul nostru educațional să se adapteze la cerințele angajatorilor? Unde găsim specialiștii de la care să învățăm?
E greu de răspuns la oricare din întrebările de mai sus și, sincer, nici nu îmi propun să dau soluții. Vă propun doar să ne gândim la aceste aspecte atunci când formulăm solicitări de recrutare, când alegem cursuri de training ori când organizăm sesiuni de evaluare a performanței.
Știți vorba din popor «meseria se fură». Nu o contest; doar aş adăuga că depinde şi de noi ce, când, unde şi cu ce scop vrem să învăţăm.
Realitățile demografice
Azi se vorbeşte tot mai mult de îmbătrânirea populaţiei şi de o tot mai acută lipsă a specialiştilor. Întâlnim această situaţie mai ales când căutăm profesionişti în meserii tradiţionale, dar nu numai acolo.
Şi atunci, cum pot răspunde acestor realităţi firmele de recrutare şi cu ce se confruntă acestea la rândul lor?
Pentru mine, specialistul din orice industrie e sinonim cu creativul, cu inovativul care reuşeşte să ţină pasul cu afacerea în care lucrează şi care are la rândul său standarde ridicate, dar şi REZULTATE.
Ţinând cont de cele scrise mai sus, specialistul în resurse umane trebuie să investigheze potenţialul de profesionişti existenti pe piaţa muncii, dar în egală masură e obligat să armonizeze cererea cu realitatea.
Concret, numărul redus de specialişti pentru unele domenii în care nu mai există o şcoală de pregătire ne obligă să ne orientăm spre cei care deţin o parte din competenţele necesare şi care au puţină experienţă în domeniu. În cazul acestora din urmă punem un accent deosebit pe evaluarea atitudinii:
Vrea să muncească? Are nevoie de un loc de muncă? E interesat să înveţe?