Entuziasm, dorinţa de muncă, disponibilitate, planuri îndrăzneţe, mai multe zâmbete pe feţele noastre – toate ne pot caracteriza ca oameni o dată cu venirea primăverii…
Renaştem ori de câte ori vedem feţe interesate de subiecte noi de dezvoltare care, prin abordarea lor, pot să ne ajute să ne definim ca fiinţe.
Renaştem în faţa unei poveşti de succes împărtăşită sau dintr-o experienţă de viaţă trăită şi care ne aminteşte că avem şi altceva decât momentul ACUM.
Azi căutăm în permanenţă ceva diferit; căutăm să demonstrăm că PUTEM FACE, dar pentru asta de multe ori efortul depus poate fi disproporţional cu rezultatul obţinut. Acest lucru este suficient de puternic încât să ne facă să ne oprim din iureşul zilnic şi să ne întrebăm: EU, încontro?
A munci e necesar şi cred că e de datoria noastră să ne îndeplinim cu toţii, onorabil, această necesitate.
Dar vreau să renaştem în cât mai mulţi dragostea de a munci cu plăcere; nu contează vârsta, nu contează pregătirea, nu mai contează alegerea de a lucra într-un domeniu făcută la un moment dat. Contează cel mai mult ATITUDINEA pe care o am faţă de muncă.
Pentru mulţi munca se numără în zilele şi orele care se scurg între luni şi vineri. Pentru ei munca înseamnă cele 8 ore petrecute la serviciu ori număratul cu disperare a zilelor rămase până la concediu.
Cum ar fi să ne bucurăm cu toţii de ceea ce facem şi de ceea ce obţinem în urma muncii depuse? Vorbesc de acea mândrie că am contribuit sau chiar am realizat ceva. Iar pentru asta nu trebuie să fii antreprenor; poţi fi tu însuţi un intraprenor la acel loc de muncă.
Satisfacţia muncii se poate citi pe feţele oamenilor, o simţi în atitudinea pe care o au faţă de sine, faţă de cei din jur.
Vreau să renaştem în tineri convingerea că există alternative la care să aspire, dar acestea trebuie ancorate în nişte realităţi. Viaţa de zi cu zi are aşteptări mari şi provocări; nu e cea pe care o văd la televizor, pe internet… Nu e cea pe care o cunosc prin filtrul apropiaţilor.
Vreau să văd tineri care îşi propun să schimbe lucruri, să fie consecvenţi; să îi văd muncind pentru ideile pe care le au şi nu să stea pe margine, resemnaţi, în speranţa că alţii vor lua decizii în locul lor.
Văd şi întâlnesc tineri care au curajul să facă acest lucru. Dar, în egală măsură trebuie să aibă curajul să iasă în faţă şi să le vorbească şi altora – să-i provoace, să ne provoace. Aştept toate acestea de la elevi, de la studenţi, de la toţi cei care se simt tineri în spirit.
Poate scăpăm într-o bună zi de clişeul binecunoscut că nu putem face nimic din cauza metalităţii, oricare ar fi aceasta. A munci nu e o ruşine şi, atâta vreme cât o faci bine, poate da şi roade. Asta dacă o „cultivăm” bine şi dacă o percepem ca pe o satisfacţie, nu ca pe o corvoadă.