Cu toţii ştim că moda nu se schimbă doar în domeniile clasice (vestimentaţie, design de interior, muzică etc.). Modificările au loc în mai toate segmentele care guvernează la momentul actual umanitatea, iar ritmul este din ce în ce mai accelerat. Valabil şi pentru training-urile din domeniul resurselor umane, care şi-au ţesut tendinţele pentru anul 2014 în jurul a 4 concepte-cheie: globalizarea, tehnologia, mobilitatea şi structurile educaţionale.

Globalizarea 

Globalizarea reprezintă o coordonată bidimensională, în sensul în care aceasta atrage după sine două tipuri de consecinţe: pe de o parte, sunt generate constant beneficii precum accelerarea accesului la standarde de pregătire comune sau stimularea competiţiei; în al doilea rând însă, globalizarea vine cu o serie de provocări la care companiile şi personalul aferent trebuie să facă faţă – vorbim de gestionarea unor talente globale, uniformizarea unor diferenţe culturale şi adaptarea eficace la schimbările care au loc cu viteza … luminii.

Tehnologia 

Viteza cu care informaţiile pot fi propagate în secolul nostru este năucitoare. Indiferent dacă vorbim de Facebook, LinkedIn sau alte reţele de socializare, este cert că un singur mesaj poate ajunge în câteva secunde la câteva milioane de oameni.

Mobilitatea

Mobilitatea a devenit o condiţie în două moduri – o dată, imperiul online reuşeşte să aducă la un loc milioane de oameni care se află la distanţe fizice de mii de kilometri unii faţă de alţii. Pe de altă parte, şi distanţele fizice sunt astăzi mult mai „abordabile” – dacă acum câteva decenii era doar un vis, astăzi e la ordinea zilei ca un angajat să păşească în aceeaşi zi pe două continente.

Structurile educaționale

Este clar că structurile educaţionale au fost şi sunt atinse de toate schimbările care invadează mediul înconjurător, la nivel micro sau macro. Întrebarea-cheie este următoarea: reuşesc oare şcolile, universităţile şi celelalte unităţi din această categorie să se adapteze într-un mod sănătos la noutăţile de pe piaţa muncii?

%d blogeri au apreciat: