A venit și timpul întoarcerii!
Am văzut din Iași doar bulevardele pe care am trecut cu mașina mergând înspre Bucium. Dar tot am tras cu ochiul la strada unde încă pot fi văzuți Plopii fără soț ai lui Eminescu sau la Crama Bucium de unde am cumpărat data trecută vinuri foarte bune!
Și am plecat spre casă. Dacă este ceva ce caracterizează afacerea noastră de peste 20 de ani este faptul că niciodată nu alegem drumurile bătătorite! Acest lucru ni se potrivește și când facem o călătorie! Sigur că am ales să ne întoarcem pe alt drum. 🙂 Dacă am intrat în Moldova dinspre Lacul Roșu și Cheile Bicazului, am ales să ne întoarcem pe la Târgu Neamț. Am făcut acest lucru din două motive: pentru a vedea alte locuri și, mai ales, pentru a ajunge la Mănăstirea Petru Vodă.
Cei care ați călătorit prin Moldova sau vă mai amintiți cartea copilăriei lui Ion Creangă, sigur nu vă veți mira dacă vă spun că am trecut prin Humulești, Pipirig și am văzut Ozana cea frumos curgătoare. 🙂 În vremea lui Creangă, că acum era doar un firicel de apă! Sate și comune frumoase prin faptul că îmi aminteau de vremea copilăriei mele și de poveștile pe care le știam pe din afară!
Să ajung însă la cele două momente cheie ale călătoriei noastre. Primul, Petru Vodă. Ne-am oprit mai întâi la Mănăstirea Paltin, cea pe care părintele Iustin a ctitorit-o mai spre apusul vieții. Oameni ascultând slujba de duminică. Se aude doar cântarea corului și vocea preotului. Stare de liniște pentru mine. Bolnavi pe scaune, unii ascultă slujba din mașină. Un pic de tristețe, gândul însă este către a mulțumi pentru că suntem sănătoși!
Am aflat mai târziu, de la o măicuță pe care am luat-o cu mașina pâna în vale (obiceiul lăcașurilor mănăstirești să îl ajuți pe cel care are nevoie, chiar dacă nu îl cunoști), că Mănăstirea Paltin a fost făcută pentru că multe studente veneau acolo și nu mai plecau. Veneau să ajute la îngrijirea bolnavilor ce căutau alinare la Părintele Iustin și alegeau să rămână acolo. Așa încât Părintele s-a hotărât să zidească adăpost… Astăzi acolo, pe lângă suflet, măicuțele tămăduiesc și trupul cu creme pe bază de plante. Sigur funcționează și mai bine dacă sunt însoțite de o rugăciune! Ah, am mai aflat ceva de la măicuța ajunsă din Cluj la o mănăstire din Moldova: că în mănăstire măicuțele nu îmbatrânesc fizic și de aici fețele care par atât de tinere!
De acolo am urcat la Mănăstirea Petru Vodă, cea pe care Părintele a păstorit-o ca și stareț. Altă lume! Cu toate că erau mult mai mulți oameni decât în vale, vârful de munte din zare și frumusețea discretă a picturii bisericești ne-au făcut să ne simțim în altă lume. Nu am dat atenției fetei plictiste și încălzite de soare care ne-a spus că nu are lumânări pentru candelă, deși acestea erau pe tarabă. Poate că nu le cunoștea…
În curtea mănăstirii fiecare poposea câteva minute lângă mormântul părintelui Iustin să își împărtășească gândurile, nevoile, bucuriile și cine mai știe câte! Am făcut și noi la fel. Și ne-a părut bine. Călugări în sutane negre și cu chipurile acoperite de barbă treceau tăcuți și senini printre noi. Liniște și pace!
Am luat cu noi încărcătura locului și am plecat mai departe! În călătorie, fusese popasul nostru de suflet. Cei care nu ați ajuns încă acolo, odată când va fi să fie, nu vă feriți să intrați!
Și am plecat mai departe în călătorie…
…vorbind despre ce am văzut, ce am simțit….Și am trecut fără să ne dăm seama în Transilvania. Am lăsat în urmă Ceahlăul și lacul Bicaz. A, legat de Bicaz: același sentiment de tristețe ca în urmă cu 7 ani când am văzut lacul plin de peturi! Acum, în jurul insulelor de peturi s-au format plauri, cu verdeață! Oare chiar nu ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă? Dacă la venire ne-am întristat de pădurile ciopârțite cu brutalitate, acum am suferit să vedem atâta nepăsare din partea unor “turiști” care sigur sunt nemulțumiți de serviciile din țară!
Dar am mers mai departe, mai aveam mult până acasă. Și așa am trecut ușor pe lângă drumul principal, că așa ne stă bine, și am luat-o pe coclauri…să ne cunoaștem patria ascunsă, adică! Mașini… doar o coloană de nuntași mirați că mai circulă alții pe acolo! Am avut însă ocazia să ne plimbăm, cu mașina evident!, printre pășuni de munte, coline domoale și sate liniștite, neumblate de prea mulți turiști.:)
Și așa, kilometru după kilometru am ajuns la Gilău. Aici am făcut un popas să ne hrănim! La aceeași pizzerie unde în urmă cu ani de zile am văzut că e important să te cunoști cu patronul ca să fii servit mai repede. Lucrurile s-au schimbat! Ne-am bucurat să intrăm într-o atmosferă din alt veac, datorită modului în care este decorat restaurantul – lămpi vechi, alamă de tot felul atârnând de grinzi de lemn – și să vedem fețe luminoase care ne-au întâmpinat cu bucurie. Mâncare foarte bună, servicii excelente! De data aceasta recomand oprirea acolo.
Mai departe, Oradea ne așteaptă! Ne-am bucurat că suntem pe sensul de mers către Oradea și ne-am uitat de-a dreptul cu milă la cei care, mergând spre Cluj, stăteau la o coadă de kilometri întregi la un semafor de lucrări! Și atunci am încercat să îmi amintesc oare ce ministru al Transporturilor spunea în urmă cu ceva timp că nu avem nevoie de autostrăzi, ci ne ajung drumuri rapide?! Oare unul din Cluj care călătorea cu elicopterul?! Aș fi vrut să îl văd pe el stând la o coadă de câteva ore pentru că nu ai pe unde să ocolești! 🙁
Eu când ajung la Piatra Craiului mă simt deja acasă! Așa a fost și acum. Pentru că, după o călătorie de atâtea sute de kilometri, această distanță este… floare la ureche!
Am ajuns în Oradea, ne-a întâmpinat frumos, fără furtuni, fără ploaie, ci doar cu…. bucurie! Bun venit, Acasă! 🙂
sursă foto: www.paltin-petruvoda.ro