CONSULTANȚĂ

Programele noastre de Consultanţă sunt menite să eficientizeze activităţile companiilor prin îmbunătăţirea performanţelor angajaţilor şi crearea unor structuri funcţionale optime în organizaţie.

Când are o firmă nevoie de Consultanţă?

  • Când are nevoie de o terţă parte, obiectivă şi dezinteresată.Un consultant bun va investi în permanenţă timp şi capital intelectual în clienţii săi. Mai mult, devenim parte a organizaţiei fără a avea în spate „bagaje” precum istoria organizaţională, presiunea conducerii, problemele personale sau impactul deciziilor din trecut.
  • Când are nevoie de o echipă în adevăratul sens al cuvântului.Consultanţa facilitează transformarea opiniilor divergente într-o strategie sau un plan de lucru mult mai eficient decât ar face-o cineva din interiorul companiei. Ascultăm opiniile tuturor, dar le sintetizăm în aşa fel încât echipa să aibă cât mai multe de câştigat.
  • Când trebuie să transmită un mesaj care nu ar putea fi trimis din interior. Nu de puţine ori s-a auzit că opinia cuiva din exterior este mai valoroasă decât a staff-ului. Nefavorabil, dar adevărat. Acest lucru nu se datorează vreunui glob de cristal pe care doar consultanţii îl posedă, ci pur şi simplu prospeţimii cu care se văd lucrurile dinafară. De multe ori, opinia firmei de Consultanţă reprezintă tot ce are o echipă nevoie să audă pentru a trece peste o problemă dificilă precum reducerea costurilor în firmă.

 

În RoMarketing, serviciile de Consultanţă cuprind trei elemente-cheie: auditul de resurse umane, dezvoltarea organizaţională şi asistenţa în politica de personal.

Solicită o ofertă personalizată chiar acum.

Solicită ofertă